Cooperarea moldo-română în domeniul turismului și perspectivele de realizare a unor proiecte comune care ar impulsiona dezvoltarea acestei ramuri în ambele țări au fost analizate ieri, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu ministrul Turismului al României, Bogdan Gheorghe Trif.

Moldova-Romania

Foto: radioiasi.ro

În cadrul discuțiilor, premierul Pavel Filip a accentuat rolul important al turismului pentru R. Moldova, subliniind necesitatea valorificării potențialului existent pe acest segment, prin promovarea activă a țării noastre ca destinație turistică. Pavel Filip a subliniat că o atenție deosebită se acordă dezvoltării turismului rural, care se bucură de popularitate și peste Prut, menționând oportunitatea preluării experienței României în acest sens.

La rândul său, Bogdan Gheorghe Trif a spus că, prin eforturi comune, ramurile turismului din cele două țări pot fi dezvoltate, astfel încât să contribuie la creșterea economiilor naționale. Oficialul și-a exprimat deschiderea pentru elaborarea unei strategii comune de popularizare a destinațiilor turistice din R. Moldova pe piața română, dar și pentru promovarea unor trasee turistice transfrontaliere, precum Drumul Vinului și Drumul Mănăstirilor.

Filip_md-ro_turism

Foto: gov.md

Totodată, părțile și-au exprimat interesul pentru crearea pachetelor turistice comune pentru piețele țintă din Asia și au vorbit despre simplificarea procedurii de intrare a cetățenilor străini în R. Moldova. De asemenea, a fost relevată importanța utilizării diferitor instrumente de promovare turistică, precum și a elaborării politicilor pentru o dezvoltare durabilă a sectorului.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut circa 2,24 milioane de cetățeni români au vizitat R. Moldova. Această cifră este în creștere cu 11% față de anul 2016.

Ministrul român al Turismului se află în R. Moldova cu ocazia participării delegației române la Expoziția Internațională Specializată de Turism „Tourism. Hotels. Leisure.” 2018, care se desfășoară în perioada 29 martie – 1 aprilie, la Chișinău.

Reclame