Patru partide vor accede în Legislativ dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Cel puţin asta arată datele unui studiu prezentat astăzi, 2 aprilie, de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.

Sondaje

Foto: jurnaluldeilfov.ro

Pentru Partidul Socialiştilor din Moldova ar vota 50,5% dintre respondenţi, Partidul Acţiune şi Solidaritate ar acumula 19,3 la sută din voturi, pentru Partidul Democrat din Moldova şi-ar da votul 10,7% dintre cei chestionaţi, pentru Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr – 8,9%, Partidul Comuniştilor ar acumula 2,9% din voturi, Partidul Nostru – 2,6%, Partidul Popular European din Moldova – 1,8%, Partidul Şor – 0,8%, Partidul Liberal – 0,8%, Partidul Unităţii Naţionale – 0,7%.

Sondajul mai arată că 53,2% dintre cetăţeni ar merge la vot dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri, 27,9% probabil s-ar prezenta, 7,7% au răspuns că probabil nu s-ar prezenta la vot.

Dacă ar trebui de ales între Uniunea Europeană (UE) sau Uniunea Euro-Asiatică, 35,6 la sută dintre cei chestionaţi ar alege UE, pentru Uniunea Euro-Asiatică ar vota 41,2%, niciuna au răspuns 7,1% dintre oamenii chestionaţi.

Igor Dodon se bucură de încrederea a 52,6% dintre cetăţeni. El este urmat de Maia Sandu, cu 21,6%, Vladimir Voronin este pe locul trei, cu 3,9%, Pavel Filip – 3,5%, Vlad Plahotniuc – 3,1%, Zinaida Greceanâi – 2,7%, Andrei Năstase – 2,7%, Silvia Radu – 1,8%, Renato Usatâi – 1,4%, Ion Ceban – 1,4%, Andrian Candu – 1,0%, Dorin Chirtoacă – 1,0%, Ilan Shor – 0,6%.

Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, pentru Ion Ceban ar vota 20,5% dintre persoane, Silvia Radu ar acumula 18,4%, Maia Sandu – 10,2%, Andrei Năstase – 6,9%.

Sondajul arată că sunt siguri că s-ar prezenta la alegeri locale 46,2% dintre cetăţeni, probabil s-ar prezenta – 23,9%, probabil nu s-ar prezenta – 14,3%, sunt siguri că nu s-ar prezenta – 8,9% și nu știu sau nu răspund – 6,7%.

Președintele Asociației Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova, Victor Mocanu, a declarat că cei care participă în alegeri locale, dar și cei care vor participa în alegerile prezidențiale, trebuie să țină cont de necesitățile alegătorilor care sunt activi în mediul on-line. Potrivit lui Victor Mocanu, cele mai discutate teme în mediul on-line sunt prețurile mari la alimentație și servicii, sărăcia, corupția, dar și situația politică, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1197 de respondenți din 79 de localităţi, în perioada15-28 martie, având o marjă de eroare de +-3%.

trm.md

Reclame