Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul Legii cu privire la controlul de conformitate cu cerinţele de calitate pentru fructe şi legume proaspete. Documentul va contribui la ajustarea normelor naţionale în domeniu la standardele europene, la sporirea calității produselor, la protejarea drepturilor consumatorului și la creșterea volumului exporturilor.

Mere_prune_struguri_fructe

Foto: basarabia.md

Proiectul reglementează modul de organizare şi desfăşurare a controlului pentru determinarea conformității privind cerințele de calitate pentru fructele şi legumele proaspete la diferite etape ale lanțului comercial.

Controalele vor fi efectuate în funcție de criterii precum natura produsului, perioada de producție, țara de origine și data efectuării ultimului control. În cazul în care se va stabili că produsele corespund cerințelor de calitate, la cererea agentului economic va fi acordat un certificat de conformitate a calității acestora. Existența acestui certificat reprezintă un factor de minimizare a riscului de nerespectare a cerințelor de calitate. Documentul va contribui pe parcurs la ridicarea autorității producătorilor autohtoni, la creșterea competitivității produselor și a cotei de export a produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene.

De asemenea, proiectul stabilește cerințele privind verificările în cazul importului și exportului de fructe şi legume proaspete. Astfel, înaintea punerii în circulație a produselor, loturile provenite din import vor fi supuse unui control obligatoriu (în cazul lipsei unui certificat echivalent), iar înainte ca produsele destinate exportului să părăsească teritoriul țării, la solicitarea agentului economic, organul de control va verifica dacă acestea corespund cerințelor de calitate ale țării importatoare.

Noile prevederi vor contribui la eliminarea de pe piaţă a produselor de calitate nesatisfăcătoare, vor asigura transparenţa pieţei şi concurenţa loială. Totodată, conformarea la standardele de calitate comunitare va acorda Republicii Moldova posibilitatea de a solicita Comisiei UE includerea în Lista ţărilor terţe ale căror controale de conformitate sunt recunoscute ca fiind echivalente cu cerinţele UE.

Reclame