Trafic de influență în nordul Moldovei: bărbați puși sub învinuire

Doi bărbaţi din nordul republicii au fost trimişi pe banca acuzaţilor pentru comiterea traficului de influenţă la obţinerea permiselor de conducere. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis cauzele penale de învinuire a acestora în judecată.

politie_mita_euro

Foto: trm.md

Primul caz, ia avut loc în vara anului 2016, când inculpatul, susţinând că are influenţă asupra angajaţilor din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din municipiul Bălţi, a pretins 760 de euro de la un cuplu. Pentru această sumă, inculpatul urma să determine funcţionarii să le evalueze pozitiv cunoştinţele la proba teoretică şi practică şi să le fie ulterior eliberate permise de conducere auto.

Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au mai stabilit că inculpatul a mai acţionat după aceeaşi schemă în cazul a încă două persoane, primind sub acelaşi pretext 900 de euro.

În al doilea caz, în luna mai 2017, un alt bărbat, a primit 300 de euro pentru eliberarea permisului de conducere şi 2000 de lei pentru eliberarea unei adeverinţe de recrut.

Ambii învinuiţi, au fost reţinuţi în flagrant delict de procurori şi ofiţerii anticorupţie în cadrul primirii de la denunţători a unor părţi din banii pretinşi anterior. Învinuiţii şi-au recunoscut vinovăţia integral, aceştia riscă pedepse cu închisoare de până la 5 ani sau cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale.



Categorii:Societate

Etichete:,

3 răspunsuri

  1. Din păcate, practica asta la noi există de mai mult timp, dar cu noi și noi cazuri de reținere, dânsa la sigur va fi dezrădăcinată și respectiv se va micșora și nivelul corupției.

    Apreciază

  2. Desi nu pare o crima cine stie ce grava, dar asemenea lucruri pun in pericol viata oamenilor. Auoritatile nu trebuie sa se lase pina nu ii vor prinde pe toti cei cu permise cumparate.

    Apreciază

  3. Ai da-mi plce mie genul de noutati când niste pușlamale șefuleni ajung sa raspunda pentru coruptia si traficul de influenta prin care credeau ca-s Dumnezei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.