Cunoscutul artist plastic Teodor Buzu, originar din R. Moldova, stabilit de mai mulți ani în Cehia, a pictat Capela Reingers din Austria.

Teodor Buzu (1)

Foto: moldpres.md

Potrivit prepozitului Andreas Lango, Capela din Reingers, regiunea Waldviertel, grație tratării unice a artistului plastic Teodor Buzu, a căpătat un sens intens spiritual și, concomitent, o semnificație artistică evidentă. A ajuns să creeze o atmosferă extraordinară în care puteți găsi pacea și, de asemenea, răspunsuri la întrebări personale. „Acest loc este deschis pentru persoane și artiști de orice confesiune. Sunt foarte mulțumit, că această capelă este deschisă pentru toți vizitatorii și că aici se desfășoară varii activități. Datorită acestui fapt, capela din Reingers a devenit un loc de întâlniri, de rugăciuni, meditație și reflexiuni artistice. Îmi doresc ca toți oaspeții să găsească aici tihnă și bucurii din plin”, a subliniat prepozitul Andreas Lango.

Solicitat de Moldpres, pictorul Teodor Buzu a afirmat că acest proiect l-a obținut în urma unui concurs, iar lucrarea a fost efectuată timp de cinci ani.

„Proiectul l-am numit «Memento Vivere». Ideea mea e că omul care intră în capelă să nu se gândească la moarte, dar, văzând picturile mele, să reculeagă lucrurile cele mai luminoase din viața lui și a celor apropiați. Ba mai mult. După redeschiderea capelei cu lucrarea mea, aici se fac concerte, seri de poezie, discuții, diverse activități culturale”, a precizat Teodor Buzu.

Potrivit artistului, intrarea în capelă poartă denumirea ”Păsările albastre”. Motivul păsărilor zburătoare de la intrare simbolizează libertatea spirituală, posibilitatea de înălțare și relația omului cu ceva sau cu cineva superior lui. Păsările zboară sus, în cercul care înfățișează concomitent Soarele, Luna și Pământul.

În același timp, a specificat Teodor Buzu, fiecare perete pictat are o denumire: „Râul vieții”, „Poarta vieții”, „Dor” și „Libertate”.

Teodor Buzu (2)

Teodor Buzu. Foto: moldpres.md

Teodor Buzu s-a născut pe 3 mai 1960 în Drăsliceni, raionul Criuleni. A studiat la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chişinău, iar în 1980-1985 – la Academia de Arte şi Design din Harkov, Ucraina. Acolo a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, Dagmar, şi s-a stabilit cu traiul în patria ei – oraşul Tabor, Cehia. Este membru al Uniunii Internaţionale a Artiştilor Plastici profesionişti, al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Boemia de Sud, Cehia, al Grupului „Die Neuen Milben”, Austria, al Uniunilor Artiştilor Plastici din Praga şi din Chişinău. Face pictură de şevalet, design grafic, artă monumentală, grafică, ilustraţie. Este Cavaler al Ordinului Naţional al României „Pentru merit” în grad de Comandor (2003). Laureat al multor premii internaţionale. A participat la circa 100 de expoziţii colective şi a avut peste 80 de expoziţii personale.

Moldpres

Reclame