Polițiștii de frontieră au identificat locul aflării a trei membrii unei familii, care s-au eschivat timp de două luni de la răspundere pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, și au întreprins măsurile necesare pentru reținerea acestora.

Politia de Frontiera

Foto: border.gov.md

În dimineața zilei de 12 aprilie a.c., la valorificarea unei informații cu caracter operativ ofițerii de investigații ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au efectuat mai multe verificări în regiunea raionului Ialoveni. Ca urmare, în apropierea satului Puhoi au fost depistate persoanele căutate de IGPF. Este vorba despre o familie din sat. Sîngera, mun. Chișinău – părinții de 48 și 35 de ani, respectiv copilul de 22 de ani.

Pentru cercetările primare, persoanele au fost conduse la sediul IGPF, unde s-a aflat că acestea timp de două luni s-au ascuns într-o casă părăsită din sat. Puhoi, crezând că odată cu trecerea timpului se vor elibera de răspundere.

Pe numele acestora, polițiștii de frontieră au pornit o cauză penală în luna februarie a.c., pentru trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova prin eludarea sau sustragerea de la controlul efectuat la trecerea acesteia. S-a constatat că cele trei persoane au traversat clandestin frontiera prin regiunea satului Medveja, raionul Briceni. În declarații, acestea s-au justificat prin faptul că nu au perfectate documentele de călătorie.

Cazul familiei documentate a fost transmis Procuraturii raionului Briceni, unde va fi continuată cercetarea sub toate aspectele legale.

Anunțuri