Uniunea Europeană trebuie reformată, pentru a putea face faţă provocărilor de nivel global care ameninţă suveranitatea comunitară, afirmă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Macron_Merkel

Emmanuel Macron şi Angela Merkel. Foto: mediafax.ro

Angela Merkel şi Emmanuel Macron au reiterat intenţia de reformare a Uniunii Europene şi a zonei euro.

Europa este într-un moment crucial. „Trăim un moment de aventură europeană care este cu adevărat unic”, a afirmat Macron, la Berlin, după întrevederea pe care a avut-o cu Angela Merkel, potrivit publicaţiei Die Welt.

Suveranitatea comună a Europei va fi testată în contextul noii ordini mondiale, a atras atenţia liderul de la Paris. „Chiar şi la nivelul statelor au apărut dubii şi sunt noi viziuni naţionaliste”, a subliniat el.

Ambele administraţii sunt de acord că „zona euro nu este suficient de rezistentă la crize”, a declarat Angela Merkel. „Avem nevoie de o dezbatere deschisă şi, în final, de capacitatea de a face compromisuri”, a subliniat liderul german.

Emmanuel Macron a reiterat ideea creării unui buget comun al zonei euro şi a unui post de ministru comunitar al Finanţelor.

Angela Merkel a admis că există disensiuni între Germania şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Statele Unite, pe de alta, dar a evidenţiat angajamentul său pentru relaţiile transatlantice. „Suntem într-o perioadă în care avem divergenţe. Dar relaţiile transatlantice au o mare valoare şi o apreciem”, a subliniat liderul german.

Mediafax

Reclame