Așa-zisul preşedinte al autoproclamatei rmn, Vadim Krasnoselski, a calificat lansarea controlului comun moldo-ucrainean la frontieră asupra importurilor în Transnistria drept „un pericol pentru securitatea economică a statului”.

Vadim Krasnoselski

Vadim Krasnoselski. Foto: radiochisinau.md

Potrivit site-ului liderului separatist de la Tiraspol, citat de Infotag, Krasnoselski a declarat acest lucru la întrevederea din ajun cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, menționând că „noua etapă a controlului comun al Moldovei și Ucrainei la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan „ar putea complica serios progresele înregistrate în procesul de negocieri”.

În opinia sa, anterior, politicienii moldoveni, inclusiv președintele R. Moldova, Igor Dodon, spuneau că nu vor exista niciun fel de restricții la traversarea frontierei prin acest punct şi că această chestiune nu are nimic de-a face cu economia.

„Astăzi apar probleme. Ieri a fost reținută o maşină cu medicamente, fără a explica ceva. Apoi au lansat formularea „ca excepție”. Se planifică introducerea controlului asupra persoanelor fizice care desfășoară activitate antreprenorială. Adică, se aplică pârghii reale de presiune. În general, se creează noi condiții de blocadă pentru existența Transnistriei”, a spus Krasnoselski.

Liderul separatist de la Tiraspol a declarat că „în timpul apropiat va avea loc ședința Consiliului de Securitate al rmn, unde se va discuta această problemă, se vor stabili următorii pași și posibile măsuri de răspuns”.

„Astăzi, Transnistria demonstrează o creștere economică, exporturile și importurile sunt în creștere. Acest lucru oferă motive să spunem că ne putem rezolva problemele sociale și economice singuri. Avem un buget social pe care îl asigurăm. Iar ceea ce se întâmplă astăzi poate reduce la zero eforturile noastre şi succesele obținute”, consideră Krasnoselski.

Potrivit comunicatului, Michael Scanlan „a apreciat dinamica dialogului în procesul de negocieri și și-a exprimat optimismul cu privire la perspectivele unor noi acorduri”.

Reclame