Lidia Chireoglo este candidatul desemnat la funcţia de director-adjunct al CNA. Decizia a fost luată în urma concursului, desfăşurat, astăzi, la care au participat cinci candidaţi. Asta după ce, unul din cei şase aspiranţi la funcţia de vice-director al CNA, Violina Şpac, s-a retras din concurs, în această dimineaţă.

Lidia Chireoglo

Lidia Chireoglo. Foto: cna.md

Astfel, la interviu au fost admiși Alexandr Patraşco, șeful Secției formare continuă din cadrul Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare a Ministerului de Interne”, Veaceslav Guțan, conferențiar universitar la Academia de Poliție ”Ștefan cel Mare”, Iurie Slivciuc – fost angajat al MAI, pensionar, Sava Maimescu – conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova şi Lidia Chireoglo – ofițer superior de urmărire penală pe cazuri excepționale din cadrul CNA.

Învingătoarea concursului, Lidia Chireoglo, are 37 de ani, este absolventă a facultăţii de drept economic a ULIM, are o experienţă profesională de 13 ani în domeniul jurisprudenţei, este căsătorită şi are doi copii.

Amintim că, în activitatea sa, directorul Centrului este asistat de doi adjuncţi. Prin urmare, va mai fi organizat un concurs pentru ocuparea celei de-a doua funcţie de vice-director. Potrivit Legii CNA, candidatul ales urmează să fie votat de Parlament.

Reclame