Dreptul la asociere ar putea fi inclus în Constituția R. Moldova în deplinătatea formelor sale. Comisia juridică, numiri și imunități a examinat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare a Legii Supreme și va propune plenului Parlamentului examinarea acestuia.

Constitutia Republicii Moldova

Foto: perspectiva.md

Potrivit proiectului, va fi modificat art. 42, care va stipula că orice persoană are dreptul de a se asocia liber cu alte persoane, inclusiv de a constitui sindicate sau patronate, precum şi de a se afilia la acestea. Exercitarea dreptului la libera asociere poate fi limitată numai în cazurile expres prevăzute de lege, dacă această limitare constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru asigurarea securităţii naţionale, a ordinii publice, prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii, moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

În prezent, Constituţia R. Moldova divizează libertatea de asociere în două componente – libertatea întemeierii şi afilierii la sindicate şi libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice. Constituţia nu prevede expres libertatea generală de asociere în alte forme, deşi acest drept este garantat în virtutea tratatelor internaţionale în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Pe plan internaţional, dispoziţii referitoare la dreptul de asociere se regăsesc în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi în Pactul cu privire la drepturile civile şi politice.

Proiectul urmează a fi votat de plenul Parlamentului.

Reclame