Dacă mașina este parcată neregulamentar va ajunge la o parcare special amenajată, de unde proprietarul o va putea ridica doar după ce va achita taxele de evacuare și parcare.

Auto_inmatriculari

Foto: antena3.ro

În cazul în care automobilul este parcat regulamentar, dar stânjenește circulația, de exemplu pe traseele traversate de delegațiile oficiale, va fi mutat în cel mai apropiat loc cu putință. În acest caz cheltuielile vor fi acoperite din sursele bugetului de stat. Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterilor publice un regulament care stabilește modul de evacuare a unităților de transport care creează obstacole circulației rutiere, transmite IPN.

Potrivit prevederilor în vigoare ale Codului Contravențional, autovehiculele parcate neregulamentar pot fi transportate la subdiviziunea de poliție din apropierea locului unde a fost comisă contravenția. Pentru că spațiile amenajate în aceste scopuri sunt insuficiente și nici autovehicule speciale de ridicare și evacuare a unităților de transport nu au, autoritățile își propun să apeleze la serviciile agenților economici, care vor stabili tarifele pentru evacuarea şi parcarea mașinilor.

În cazul în care vehiculele vor fi duse la parcările subdiviziunilor de poliție, se vor aplica tarifele stabilite de Guvern. În perimetrul municipiilor şi al centrelor raionale – 250 de lei pentru evacuarea mijlocului de transport, iar în suburbii – între 300 şi 350 de lei, în funcție te tipul autovehiculului. În funcție de timpul aflării mașinii la parcarea specială, se va calcula și taxa de parcare: 15 lei ora în primele cinci zile și 200 de lei pentru 24 de ore dacă termenul este mai mare. În cazul autobuzelor, taxa pentru intrarea pe teritoriul parcării va constituie 550 de lei, depozitarea pe un termen de până la cinci zile – 20 de lei ora, iar depozitarea pe un termen mai mare de cinci zile – 360 de lei pentru 24 de ore. Pentru autocamioane, remorci cu lungimea mai mare de șapte metri, mărimea taxelor crește.

Printr-un alt proiect, MAI propune ca șoferilor care vor conduce vehicule în stare de ebrietate să le fie anulat permisul de conducere, cu posibilitatea de a-l redobândi doar după susținerea examenului auto sau după frecventarea, în anumite cazuri, a unor cursuri de instruire antialcoolică sau antidrog.

Reclame