Ministrul britanic de Interne Amber Rudd a demisionat după mai multe scandaluri în centrul cărora s-a aflat tratamentul aplicat imigranţilor de către serviciile sale, lăsând-o pe Theresa May, şefa Guvernului, într-o poziţie fragilă cu câteva zile înaintea unor alegeri locale, relatează AFP.

Amber Rudd

Amber Rudd. Foto: news.ro

„Premierul a acceptat în această (duminică) seara demisia ministrului de Interne”, a anunţat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Amber Rudd, în vârstă de 54 de ani, era vizată de mai multe zile, după dezvăluiri potrivit cărora serviciile sale aveau obiective în cifre să expulzeze imigranţi clandestini.

Ea a negat, mai întâi, că era la curent cu existenţa unor asemenea obiective, într-o comisie parlamentară.

„Am înşelat involuntar Comisia parlamentară pentru Afaceri Interne cu privire la obiectivele acestei deplasări de imigranţi clandestini în timpul audierii cu privire la Windrush”, a recunoscut Amber Rudd în scrisoarea de demisie adresată Theresei May.

Amber Rudd plăteşte, de asemenea, pentru scandalul intitulat Windrush – tratamentul aplicat unor imigranţi din Caraibe veniţi în Regatul Unit după al Doilea Război Mondial – care a provocat un val de furie în ţară.

Mii de imigranţi veniţi din ţări din cadrul Commonwealth între 1948 – când Windrush, primul vapor de transport de migranţi din Caraibe, a debarcat la Londra – şi începutul anilor ’70, pentru a reconstrui ţara după război, au obţinut dreptul de a rămâne pe termen nelimitat.

Însă cei care nu au cerut niciodată acte de identitate s-au trezit trataţi ca imigranţi ilegali, riscând să fie expulzaţi dacă nu furnizau probe pentru fiecare an de prezenţă în Regatul Unit.

„SITUAŢIE INEXCUZABILĂ”

În faţa scandalului provocat de aceste ameninţări cu expulzarea, Theresa May a fost nevoită să ceară scuze liderilor acestor ţări la un summit al Commonwealthului la Londra, în perioada 16-18 aprilie.

Amber Rudd a declarat lunea trecută că „regretă profund” această situaţie, subliniind „importanta contribuţie a generaţiei Windrush” în Regatul Unit şi a anunţat în Parlament că ei vor putea să obţină naţionalitatea în mod gratuit.

Însă această figură importantă a Guvernului s-a aflat din nou în dificultate după ce s-a dezvăluit că serviciile sale aveau obiective în cifre cu privire la numărul de imigranţi clandestini de dat afară.

Ministrul a negat iniţial existenţa unor asemenea obiective şi că a avut cunoştinţă de ele, într-o comisie parlamentară care a audiat-o miercuri.

Noi dezvăluiri, în cotidianul The Guardian, cu privire la existenţa unui document intern părând să demonstreze că era la curent, i-au făcut poziţia de nesusţinut.

„Arhitectul acestei crize, Theresa May, trebuie acum să vină să explice în mod cinstit şi detaliat cum a putut să apară această situaţie inexcuzabilă în ministerul ei”, a reacţionat pe Twitter deputata laburistă Diane Abbott, sugerând astfel că Rudd i-a servit drept amorsă Theresei May, ministru de Interne înaintea ei.

Şeful diplomaţiei Boris Johnson, liderul susţinătorilor Brexitului în Guvern, i-a adus un omagiu, într-un mesaj postat pe Twitter, unei „colege de valoare care a îndeplinit o muncă remarcabilă în timpul atentatelor de anul trecut”.

Demisia acestei femei loiale, care i-a succedat lui May la Interne în 2016, reprezintă o lovitură dură pentru premier, care va înfrunta pe 3 mai alegeri locale cu valoare de test pentru Guvernul ei, deja sfâşiat de Brexit şi care dispune de o majoritate foarte slabă în Parlament.

Aceasta este totodată a patra demisie a unui membru al Guvernului în decurs de şase luni, după cele ale ministrului Apărării Michael Fallon şi vicepremierului Damian Green în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală şi a secretarului de stat însărcinat cu Dezvoltarea Priti Patel.

Theresa May are de gestionat totodată o profundă disensiune în Partidul său Conservator pe tema Brexitului.

Amber Rudd făcea parte dintre miniştrii eurofili, care susţin menţinerea unor legături strânse cu UE după plecarea din Uniunea Europeană (UE), în martie 2019, iar plecarea ei modifică, de asemenea, echilibrul în cadrul Guvernului.

News.ro

Reclame