Un copil de cinci ani din raionul Florești a fost transportat cu un elicopter SMURD la Chișinău în urma unui incendiu în care care a suferit arsuri pe aproape 70% din suprafața corpului. Copilul a fost internat la Institutul Mamei şi Copilului și este conectat la ventilație artificială.

Elicopter SMURD

Foto: libertatea.ro

Incendiul s-a produs în noaptea spre vineri, 27 aprilie, într-o locuință din saltul Sârbești, raionul Florești. Trei copii, de 5, 9 şi 10 ani, dar şi mama lor, au suferit arsuri și intoxicație, și au ajuns la spital. Vineri, cel mai mic copil a fost transportat la Chișinău.

Solicitată de IPN, Natalia Lesnic, ofițer de presă la Institutul Mamei şi Copilului, a declarat că micuțul a suferit arsuri și la căile respiratorii şi află sub supravegherea permanenta a medicilor. Este în continuare la reanimare, fiind conectat la ventilație artificială.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că sunt examinate trei versiuni de la care ar fi pornit incendiul. Este vorba despre o defecțiune la televizor, foc deschis sau scurtcircuit.

Reclame