La începutul lunii mai, veniturile fiscale acumulate la bugetul public naţional au depăşit 11,625 mlrd. lei ($704,6 mil.) şi s-au majorat cu 17,6% sau 1,743 mlrd. lei comparativ cu perioada similară a anului 2017.

Evaziune fiscala_calculator

Foto: activenews.ro

Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, citate de Infotag, instituţia fiscală a asigurat cele mai multe venituri la bugetul de stat – 5,466 mlrd. lei, ceea ce constituie cu 947,4 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 sau o creștere de 21%.

La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 1,12 mlrd. lei, ceea ce reprezintă cu 15,3% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. La bugetul asigurărilor sociale de stat încasările s-au majorat cu 15%, până la 3,849 mlrd. lei, iar la fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală – cu 13,9%, până la 1,186 mlrd. lei.

Serviciul Fiscal este una dintre principalele surse de completare a bugetului. În anul 2017, încasările acestuia au constituit 14,315 mlrd. lei, ceea ce reprezintă peste 42% din toate veniturile bugetului de stat al Moldovei.

Reclame