Un chișinăuian de 27 ani, bănuit de comiterea unui furt şi a unui jaf comise în sectorul Botanica al capitalei, a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii. Potrivit Poliției Capitalei, individul a fost eliberat recent din puşcărie, unde şi-a ispăşit pedeapsa pentru infracţiuni similare.

Furt_jaf

Foto: politiacapitalei.md

Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, în data de 9 aprilie a.c. bănuitul ar fi sustras dintr-o farmacie amplasată pe strada Independenţei bani şi două telefoane mobile, unul de model ,,Nokia’’ în valoare de 2000 lei şi un telefon de model ,,Samsung’’ în valoare de 2000 de lei, cauzând un prejudiciu total de 4150 lei.

Alt caz a avut loc în data de 15 aprilie, când făptașul ar fi fost implicat şi într-un caz de jaf comis pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei Acesta a sustras de la o doamnă în vârstă de 39 de ani o bicicletă în valoare de 5700 lei.

În cadrul audierilor, bănuitul şi-ar fi recunoscut vinovăţia, fiind reţinut pe un termen de 30 de zile , pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Acesta este cercetat penal pentru furt şi jaf. Conform legislaţiei penale în vigoare, bărbatul riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.

Reclame