Unii deputați consideră, că statutul de observator pe care l-a obținut R. Moldova în cadrul Uniunii Eurasiatice nu are substanță juridică. Alții sunt de părerea că acest statut va contribui la normalizarea relațiilor economice cu Federația Rusă. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Moldova-UEE

Foto: ipn.md

Deputatul PL Lilian Carp susține că statutul de observator nu are substanță juridică, deoarece Constituția R. Moldova stipulează foarte clar că Parlamentul este cel care aprobă politica externă a statului, iar președintele țării, dacă semnează un act, trebuie să vină să-l ratifice în legislativ. „De aceea, semnarea acestui acord de către Dodon la Soci nu este decât o hârtie pe care poate să și-o pună în ramă și să și-o țină acasă”, spune Lilian Carp.

Deputatul PSRM Vladimir Golovatiuc susține că obținerea statutului de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice îi permite R. Moldova să asiste și să adreseze întrebări în cadrul acestui forum. Potrivit lui, acest statut va contribui la normalizarea relațiilor economice cu Federația Rusă.

În ceea ce ține de ratificarea de către Parlament a acordului semenat la Soci, deputatul socialist a îndemnat să se aștepte rezultatele alegerilor parlamentare și documentul va fi ratificat, sugerând că PSRM va obține majoritatea.

Luni, 14 mai, Consiliul economic suprem eurasiatic a adoptat decizia de a acorda Republicii Moldova statutul de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Decizia a fost susținută unanim de către toți șefii statelor-partenere a UEE la care a participat și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Reclame