Programul „Prima Casă 2”, supus dezbaterilor publice

Programul „Prima Casă 2” a fost supus dezbaterilor publice, iar în următoarea lună ar putea fi scos în regim operaţional. Afirmaţia a fost făcută de ministrul Finanţelor Octavian Armașu în cadrul unei emisiuni TV, notează Moldpres.

Apartamente_cheie

Foto: opiniatimisoarei.ro

Potrivit şefului de la Finanţe, pentru programul „Prima Casă 2” în buget a fost prevăzută suma de 20 de milioane de lei, însă aceasta va putea fi ajustată în caz de necesitate.

„Anul acesta putem să subvenţionam aproximativ 2200 de oameni. Dacă cererea va fi mai mare decât am crezut noi, bugetarii rămân în rând şi imediat, în ianuarie 2019, vor fi subvenţionați”, a spus Armaşu.

Oficialul a specificat că eligibili pentru programul „Prima Casă 2” vor fi tinerii care activează în instituțiile statului de cel puţin un an și nu au sancțiuni disciplinare. În cazul în care persoana este transferată de la o instituţie de stat la alta, aceasta continuă să beneficieze de această subvenţie, important este să lucreze în sectorul public, dacă pleacă la privat atunci este pe cont propriu.

„Dacă persoana a achitat creditul în avans, înseamnă că starea lui financiară s-a îmbunătăţit și, respectiv, statul va stopa subvenționarea acestuia”, a adăugat Armaşu.

În cadrul programului „Prima Casă 2” statul compensează, printr-un ajutor nerambursabil, jumătate din valoarea imobilului achiziţionat de angajaţii structurilor statului. Cealaltă jumătate şi plata dobânzilor urmează să fie achitată de angajat. Regulile de participare la program sunt aproape identice cu cele din programul „Prima Casă”, poate fi procurată orice locuință care este dată în exploatare, indiferent de unde se află, la sat sau la oraș, însă costul ei nu trebui să depăşească 500 mii de lei.



Categorii:Economie

Etichete:, ,

3 răspunsuri

  1. cred ca trebuie sa mareasca suma! de 25 de mii de euro in Chisinau nu prea gasesti un apartament, in rest este super proiectul!

    Apreciază

  2. Programul PrimaCasa2 este un program foarte important pentru tinerii bugetari care vor avea o locuinta proprie si totodata un loc de munca stabil.

    Apreciază

  3. Acest program este o sansa pentru tinerii bugetari de a beneficia de o locuinta proprie, bravo guvernarii actuale pentru asa proiecte.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Denis Bondari Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.