În anul trecut economia naţională a înregistrat cifre pozitive şi avem planificate un şir de măsuri nu numai pentru a menţine, dar şi a spori aceşti indicatori, a declarat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii, într-un interviu acordat Moldpres.

Chiril Gaburici

Chiril Gaburici. Foto: telegraph.md

„În primul rând, ne dorim să atragem investiţii, pentru că acestea înseamnă de fapt economie, locuri de muncă automat. Respectiv, locurile de muncă acasă înseamnă nu doar creştere economică, ci şi familii întregi, cu ambii părinţi lângă copii. Îmi doresc foarte mult să atingem scopurile propuse, astfel încât oamenii noştri să nu trebuiască să-şi părăsească patria şi să muncească din greu peste hotare”, a afirmat ministrul.

Chiril Gaburici s-a referit şi la reducerea impozitelor. „Avem aşa idei, se discută la minister. Reducerea impozitelor ţine mai mult de Ministerul Finanţelor, însă, da, cu cât taxele sunt mai mici, cu atât are mai puţine şanse economia subterană şi mai multe oportunităţi de dezvoltare economia reală. Din punct de vedere al economiei înţelegem acest lucru şi sperăm să avem şi înţelegerea colegilor”, a relevat oficialul.

În altă ordine de idei, actualul ministru al Economiei şi Infrastructurii, fost prim-ministru al R. Moldova, a subliniat că activitatea în Guvernul ţării “este o provocare foarte mare”. “Toată viaţa mi-a plăcut să lupt şi să obţin rezultate. Evident că au fost şi momente când am pierdut sau nu am realizat ceea ce mi-am propus, dar asta m-a făcut să muncesc mai mult. Acolo unde n-am reuşit să înving, am reuşit să învăţ”, a punctat Gaburici.

Mai multe detalii şi declaraţii ale ministrului Gaburici pot fi urmărite în înregistrarea video a interviului realizat de Moldpres.

Reclame