SUA reconfirmă sprijinul pentru modernizarea Moldovei

Perspectivele dialogului strategic moldo-american și evoluțiile în cooperarea dintre cele două state au fost discutate ieri, de premierul Pavel Filip și ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit.

SUA-Moldova

Foto: sfm.md

Oficialii și-au exprimat convingerea că schimbul de vizite la nivel înalt și menținerea unei comunicări permanente imprimă o dinamică ascendentă relațiilor moldo-americane.

În discuții, prim-ministrul s-a referit la acțiunile Executivului în realizarea agendei de reforme, inclusiv prin prisma îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea asistenţei macrofinanciare din partea UE. Premierul a menționat determinarea autorităților de a avansa în continuare pe calea integrării europene, accentuând importanța sprijinului SUA, în special pe subiecte de securitate, justiție și economie.

La rândul său, Ambasadorul SUA la Chișinău a apreciat eforturile Guvernului în realizarea reformelor, beneficiile cărora vor fi resimțite în mod direct de cetățeni. James Pettit a reconfirmat sprijinul SUA pentru realizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.

Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit procesul de reglementare transnistreană, oficialii salutând rezultatele rundei de negocieri în formatul „5+2”, desfășurată recent la Roma.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, ,

1 răspuns

  1. Sustinerea din partea SUA va constitui un sprijin enorm si odata ce Plahotniuc a pus baza unor bune relatii in state pe extern, sunt convins ca vom avea sustinere.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.