Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea spre examinare în instanța de judecată a unui dosar în privința a cinci antreprenori, învinuiți de corupere activă și abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporții considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice reprezentate de instituțiile statului, soldate cu urmări grave.

Procuratura Anticoruptie

Foto: anticoruptie.md

Din materialele cauzei, s-a constatat că Fondul Ecologic Naţional din cadrul Ministerului Mediului finanţa proiecte ale administraţiei publice locale pentru achiziționarea lucrărilor de aprovizionare cu apă a diferitor localități din raionul Strășeni. Drept urmare, primăriile beneficiare de finanţare au organizat licitaţii publice pentru efectuarea lucrărilor sau procurarea obiectelor, iar resursele financiare, în acest sens, au fost acordate de către Ministerul Finanţelor și parțial, de administrația publică locală.

În fapt, instigatorul, proprietar al mai multor societăți comerciale, gestionate de rudele și prietenii acestuia, i-a determinat pe ultimii să participe la licitațiile organizate de primăriile beneficiare ale lucrărilor de apeduct, asigurând astfel numărul necesar de participanți pentru validarea desfășurării licitației. În continuare, prin înțelegere prealabilă cu primarii localităților beneficiare, agentul economic câștiga licitația, deși conform legislației se desemnează câștigătoare oferta cu cel mai mic preț.

După desfășurarea mai multor licitații cu încălcări, anulate de către Agenția de Achiziții Publice, antreprenorul, prin intermediul unei firme gestionate de soția sa, a fost desemnat câștigător și a semnat un contract de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de canalizare într-o comună din Strășeni, la un preț de 17.946.487,57 lei, deși oferta cea mai mică plasată de o altă societate comercială constituia 11.317.530,86 lei. Diferența de bani între oferta desemnată câștigătoare și cea mai mică ofertă este de 6 628 956,7 lei, ceea ce reprezintă, conform legislației penale, daune în proporții deosebit de mari cauzate bugetului de stat, în special instituțiilor care gestionează cheltuirea banilor publici – Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor, acțiuni calificate drept urmări grave.

În cadrul urmăririi penale, învinuiții au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar dacă instanța îi va găsi vinovați, instigatorul, aflat la moment în arest la domiciliu, riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani de închisoare, o amendă de la 6000-8000 u.c, cu privarea de dreptul de a exercita anumite activități și chiar lichidarea persoanei juridice; iar coparticipanții pot fi impuși la achitarea unei amenzi de la 650-1150 u.c., închisoare de până la 3 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 2-5 ani. De asemenea aceștia pot fi impuși la achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 47.064,55 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate sechestre pe bunuri ale instigatorului în valoare totală de 3.662.895 lei.

Reclame