Ministrul ucrainean al Finanţelor, Oleksandr Daniliuk, a acuzat miercuri că i s-a cerut să tolereze „corupţia politică” ori să demisioneze, în contextul în care premierul Volodimir Groisman a depus o solicitare formală în Parlament prin care cere demiterea lui, relatează site-ul agenţiei Reuters.

steag_ucraina_romaniatv.net

Momentul amplificării disensiunilor pune Ucraina într-o situaţie dificilă, în contextul în care Kievul încearcă să convingă creditorii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă a programului de finanţare de 17,5 miliarde de dolari.

Parlamentul Ucrainei urmează să stabilească joi dacă va crea ori nu o instanţă specială anticorupţie, o condiţie cerută de Fondul Monetar Internaţional.

Oleksandr Daniliuk, principalul negociator ucrainean în relaţia cu FMI, susţine că a fost supus unor presiuni puternice pentru a susţine un program socio-economic pentru dezvotarea regiunilor ucrainene. „Tradus pe înţelesul tuturor, este vorba de distribuirea banilor pentru proiecte ale parlamentarilor. Este vorba de corupţie politică”, a spus el, referindu-se la practica alocării de fonduri pentru stimularea alegătirilor cu alimente şi alte produse în campaniile electorale.

Ucraina va organiza alegeri prezidenţiale şi parlamentare în 2019.

Reclame