Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de majorare a preţurilor plafon pentru carburanţi a fost suspendat aseară, prin decizia Judecătoriei municipiului Chişinău, sediul Buiucani.

Benzina_PECO

Foto: automoto.it

Asta după ce Ministerul Economiei şi Infrastructurii, în comun cu Agenţia pentru Protecţia Consumatorului şi Supravegherea Pieţei au solicitat instanţei să examineze anularea ordinului din 12 iunie, prin care au fost stabilite preţuri la carburanţi mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină şi cu 32 de bani mai mult pentru un litru de motorină, notează trm.md.

Informația a fost confirmată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii. Instituția crede că ordinul ANRE a fost emis contrar prevederilor legale, fără a fi supus consultărilor publice cu părțile interesate în vederea respectării principiului transparenței în procesul decizional și a analizei factorilor care contribuie la scumpirea produselor petroliere, pe această cale creându-se premise pentru a fi prejudiciat irecuperabil consumatorul final.

Pentru perioada 13-26 iunie, ANRE a stabilit prețul plafon la benzină de 19 lei şi 49 de bani, iar pentru un litru de motorină – 17 lei şi 41 de bani. Indignaţi de faptul că de miercuri benzina şi motorina se vor scumpi din nou, mai mulţi conducători auto s-au adunat în faţa clădirii Guvernului în semn de protest. Mai mult decât atât, ei şi-au parcat maşinile în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Reclame