Capitala înregistrează pierderi de peste şapte milioane de lei, din cauza stopării licitaţiilor şi dării în arendă a bunurilor municipale. Subiectul a fost discutat la şedinţa operativă de la Primărie.

Primaria Chisinau

Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

Secretarul CMC, Adrian Talmaci, susţine că în prezent aproximativ 1700 de proiecte de decizie s-au acumulat pentru a fi supuse examinării şi votării la Consiliul municipal Chişinău.

„La moment nu sunt examinate 1695 de proiecte de decizie. Anul acesta au fost examinate în jur la 30 de proiecte de decizie. Marea majoritate a proiectelor de decizie, care nu au fost examinate de CMC, au fost prezentate spre examinare de către direcţia generală arhitectură, urbanism, relaţii funciare şi direcţia generală economie, reforme şi relaţii patrimoniale”, a declarat Adrian Talmaci.

„Prejudiciul este adus anume la proiectele de decizie sau ceea ce prevede terenurile care să fie date în arendă agenţilor economici sau persoanelor fizice. Dacă ele sunt peste 200 de terenuri, aici sunt hectare de pământuri care se dau în arendă şi această arendă trebuie să fie plătită. Agentul economic nu poate achita, deoarece nu are perfectate documentele că terenul îi aparţine”, a explicat șeful direcției Arhitectură din cadrul municipiului Chișinău, Sergiu Borozan.

Săptămâna trecută, Consiliul municipal Chişinău s-a întrunit pentru prima dată în şedinţă, după alegerea noului primar. Anterior au mai existat două tentative nereușite ca CMC să se întrunească.

trm.md

Reclame