Persoanele asigurate vor beneficia de astăzi de mai multe medicamente compensate. Lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost extinsă cu 11 denumiri comune internaţionale.

Medicamente

Foto: rador.ro

Potrivit datelor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, în listă au fost incluse două preparate pentru tratamentul diabetului zaharat şi a glaucomului care vor fi compensate integral.

Cu rata medie de 70% vor fi compensate mai multe medicamente noi, destinate tratamentului maladiilor cardiovasculare, şi anume: telmisartanum în cazul pacienţilor hipertensivi cu diabet zaharat; nebivololum – celor hipertensivi cu insuficienţă cardiacă, cu vârsta de peste 65 de ani; perindoprilum – pacienţilor hipertensivi cu cardiopatie ischemică şi infarct miocardic; carvedilolum – celor cu angină pectorală stabilă, insuficienţă cardiacă.

De asemenea, urmează a fi compensate două preparate noi pentru tratamentul episodic în staţionarul de zi. Este vorba despre pantoprazolum pentru ulcerul gastric, ulcerul duodenal şi pregabalinum pentru tratamentul episodic al neuropatiei diabetice. Pentru adulţi, medicamentele respective vor fi compensate parţial, cu rata medie de 70%. Copiii vor beneficia de compensarea integrală a costurilor acestor preparate.

Un alt medicament inclus în listă – aceclofenacum – pentru tratamentul cronic al artritei reumatoide, osteoartritei va fi compensat în medie cu 50%.

Lercanidipinum pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare în cazul pacienţilor hipertensivi cu intoleranţă la amplodipinum şi salmeterol pentru bronhopneumopatia obstructivă cronică şi astmul bronşic vor fi compensate în medie cu 30%.

Totodată, trei denumiri comune internaţionale de medicamente, care până acum erau prescrise în tratamentul episodic, organizat în sala de tratamente/staţionar de zi, vor fi prescrise pentru tratament de durată.

Lista medicamentelor compensate poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii şi poate fi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate”.

Moldpres

Reclame