James D. Melville, ambasadorul SUA în Estonia, şi-a dat demisia ca urmare a unor afirmaţii critice ale preşedintelui SUA, Donald Trump, la adresa aliaţilor europeni ai Washingtonului, informează postul BBC News, citând publicaţia Foreign Policy.

Donald Trump

Donald Trump. Foto: defencetalk.com

Diplomatul, ambasador în Estonia din anul 2015, a indicat într-un mesaj privat pe Facebook că anumite afirmaţii făcute de Trump l-au făcut să demisioneze.

„Pentru ca preşedintele să spună că UE a fost «înfiinţată pentru a profita de Statele Unite, pentru a ataca puşculiţa noastră» sau că «NATO este la fel de rea ca NAFTA [Acordul Nord-American de Comerţ Liber]» nu este numai în fals din punct de vedere faptic, dar îmi dovedeşte şi că este timpul să plec”.

O serie de diplomaţi americani şi-au dat demisia în ultimele luni, unii dintre aceştia afirmând că au luat această decizie din cauza lui Trump.

James Melville. Foto: ee.usembassy.gov

În decembrie 2017, Elizabeth Shackelford a demisionat din funcţia de ofiţer politic în cadrul misiunii SUA pentru Somalia, motivând că demisionează întrucât Statele Unite au abandonat drepturile omului dintre priorităţi.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington a confirmat demisia lui Melville, după o carieră diplomatică de 33 de ani.

Vineri, în cursul zborului de la Washington la clubul său privat de golf din New Jersey, Trump a reluat criticile la adresa aliaţilor NATO din Europa, afirmând că Germania şi alte state NATO din Europa trebuie să aloce sume mai mari pentru apărare.

„Germania trebuie să plătească mai mulţi bani. Spania, Franţa. Nu este corect ce au făcut Statelor Unite”, le-a spus Donald Trump reporterilor aflaţi la bordul avionului prezidenţial, Air Force One.

Mediafax

Reclame