Vladimir Putin l-a numit pe Oleg Vasnețov noul ambasador al Federației Ruse în R. Moldova. Decretul în acest sens a fost semnat luni, 2 iulie.

Oleg Vasnetov

Oleg Vasnețov. Foto: defenseromania.ro

Oleg Vasnețov are 64 de ani. El a absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO) în anul 1975, iar în 1984 – Academia diplomatică al MAE URSS. Cunoaște limbile franceză, engleză și bulgară. A activat în cadrul misiunilor diplomatice ale URSS (ulterior ale Rusiei) din Bulgaria și Franța. În perioada anilor 2003-2008 a fost ambasador în Republica Democratică Congo, potrivit RIA.ru, citat de deschide.md.

Din anul 2009 activează în cadrul Departamentului pentru Relații cu Subiecții Federației, Parlamentul și Asociațiile Obștești

Kommersant scrie că schimbarea ambasadorului este una planificată, aceasta având pe fundalul „răcirii fără precedent a relațiilor dintre Moscova și Chișinău”.

Precizăm că Farit Muhametșin a activat în calitate de ambasador la Chișinău din 5 aprilie 2012. La sfârșitul lunii ianuarie, acesta împlinește 71 de ani – vârstă la care, potrivit legislației ruse, nu poate să ocupe funcțiile publice.

Farit Muhametșin este cel mai „îndrăgit” ambasador a lui Igor Dodon. Pe parcursul ultimului an, de când Dodon a devenit președinte, cei doi au avut zeci de întrevederi.

Reclame