Ministerul de Externe organizează reuniunea ambasadorilor RM

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) organizează, în perioada 9-11 iulie a.c., la Chișinău, reuniunea ambasadorilor R. Moldova.

maeie

Foto: noi.md

Ședința de inaugurare a reuniunii, condusă de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, va avea loc la 9 iulie a.c., ora 9.00, la sediul MAEIE (str. 31 august, 80) și este deschisă pentru mass-media.

Evenimentul are drept scop examinarea chestiunilor legate de activitatea misiunilor diplomatice şi sporirii eficienţei acestora, realizării politicii externe și stabilirii unor noi sarcini şi priorităţi pe termen scurt și mediu. În cadrul reuniunii vor fi examinate chestiuni legate de evoluţia situaţiei internaţionale din ultima perioadă, în particular sfidările şi ameninţările la adresa securităţii internaţionale.

O prioritate la ordinea zilei o constituie şi problemele cu care se confruntă diaspora, modalităţile de a oferi protecţie socială cetăţenilor moldoveni aflaţi temporar la muncă peste hotare.

În scopul eficientizării activității ambasadelor, formulării unor sarcini concrete pentru instituţiile serviciului diplomatic în vederea atingerii obiectivelor trasate de autorități în politica externă, agenda evenimentului include întâlniri a șefilor misiunilor diplomatice cu prim-ministrul Pavel Filip și membrii Guvernului (9 iulie), președintele Parlamentului, Adrian Candu (10 iulie), președintele Republicii Moldova, Igor Dodon (11 iulie), alți conducători ai instituțiilor de stat, se precizează într-un comunicat al MAEIE.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.