După ce joi, 5 iulie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care recomandă suspendarea asistenței financiare pentru R. Moldova, Legislativul de la Chișinău va adopta, săptămâna viitoare, o decizie în care să fie menționate, în mod special, „îngrijorările legate de invalidarea alegerilor locale noi din Chișinău”.

andrian-candu

Andrian Candu. Foto: Miroslav Rotari / sputnik.md

Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, vicepreședinte al PDM, Andrian Candu, transmite IPN.

El a mai anunțat că urmează să fie creat un grup de lucru, cu participarea unor experți străini, care ar analiza legislația electorală, pentru a propune o eventuală modificare sau interpretare a prevederilor legale cu privire la ziua tăcerii, ziua votului, agitație electorală, etc.

Andrian Candu a declarat, într-o conferință de presă, că autoritățile și-ar fi asigurat suportul experților din Consiliul Europei, a celor din partea Uniunii Europene și Statele Unite. Cei din urmă au promis asistență cu privire la influența rețelelor de socializare în campaniile electorale, potrivit președintelui Parlamentului.

Amintim că Parlamentul European, a adoptat joi, 5 iulie, o rezoluție prin care recomandă Comisiei Europene să suspende asistență macrofinanciară, dar și sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Pentru au votat cu 345 de eurodeputați, 160 s-au abținut și 35 au fost împotrivă.

Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare, cu condiția ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate.

Reclame