Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost examinat ieri în cadrul unei şedinţe prezidate de către prim-ministrul Pavel Filip.

MDL

Foto: Evghenii Panasenco / sputnik.md

Documentul a fost elaborat de Ministerul Finanţelor, cu participarea experţilor locali şi internaţionali, precum şi a specialiştilor din cadrul autorităţilor şi instituţiilor din sectorul bugetar. La baza proiectului a fost pus Conceptul privind sistemul unitar de salarizare aprobat de Guvern la 28 iulie 2017.

Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar este una complexă ca și reforma sistemului de pensii, însă necesară.

„Implementarea acesteia va aduce mai multă claritate și echitate în sistem, asigurând o abordare corectă între cei care ocupă o poziție salarială mai joasă și cei care se află într-o poziție mai înaltă”, a precizat Pavel Filip.

Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu prevede cuantumul salariilor. Acesta urmează să fie calculat anual, în baza salariului minim pe economie stabilit la începutul anului în Legea bugetului. Potrivit proiectului, noul sistem de salarizare va reprezenta o grilă unică cu 15 grade și 130 de clase de salarizare. Salariul de bază va reprezenta principalul element al remunerației angajaților, majoritatea sporurilor fiind încorporate în acesta.

„Trecerea la sistemul unitar de salarizare în sistemul bugetar va reduce numărul de acte normative care stabilesc condițiile de salarizare, la bază fiind o singură lege. Astfel, va fi asigurat un sistem de salarizare transparent, echitabil, simplu de calculat și de gestionat, care va remunera performanța angajaților”, se menționează într-un comunicat emis de Guvern.

Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat ca proiectul de lege să fie definitivat într-un timp restrâns, după care să fie propus pentru consultări publice.

Reclame