Veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit, în perioada 9-15 iulie a.c., 423,8 milioane de lei, fiind perfectate per total 10.451 de declarații vamale.

mdl

Foto: Dan Guțu / ipn.md

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 352 de încălcări ale legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 28 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 90.550 de lei.

În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 113.378 de traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 20.926 și respectiv 15.291 de traversări.

Reclame