Programul Naţional „Prima Casă” va fi extins, iar statul va veni cu facilităţi pentru familiile cu mulţi copii. Anunţul a fost făcut de liderul PDM din Moldova Vlad Plahotniuc la finele şedinţei săptămânale de astăzi a formaţiunii.

Apartamente_cheie

Foto: opiniatimisoarei.ro

Preşedintele democraţilor a menţionat că programul „Prima Casă 3” vine în sprijinul familiilor cu mulţi copii. „De câteva luni în Moldova funcționează foarte bine proiectul „Prima Casă” destinat în special tinerilor, ulterior am venit cu facilităţi destinate bugetarilor, iar astăzi am discutat despre o nouă inițiativă a Partidului Democrat, proiectul „Prima Casă 3”, un program de sprijin financiar pentru procurarea locuințelor, de către familiile cu copii”, a spus Plahotniuc.

Conform sursei citate, proiectul „Prima Casă 3” presupune compensarea treptată din bugetul de stat a creditului ipotecar, de la 10 până la 100%, în funcție de numărul copiilor în familie. „Guvernul va prezenta mai multe amănunte curând, când va aproba aceste noi facilități pentru familii, în cadrul programului „Prima Casă 3″”, a adăugat liderul democraţilor.

Potrivit Premierului Pavel Filip, familiile cu un copil care vor participa la acest program vor beneficia de o compensație de 10%, cei care au doi copii – 20%. Familiile cu trei copii vor primi o compensație de 50%, iar familiilor cu patru copii și mai mult statul va plăti 100% din costul locuinței.

Premierul a comunicat că programul „Prima Casă 3” va deveni funcţional imediat ce va trece toate procedurile în Executiv.

Programul „Prima Casă” a fost lansat la 26 martie curent de către Guvern pentru a sprijini familiile tinere. Până în prezent circa 200 de familii s-au mutat în propriile locuinţe achiziţionate prin intermediul acestui program.

Moldpres

Reclame