Expert: Accelerarea consumului scoate treptat din blocaj sistemul bancar al Moldovei

Accelerarea consumului scoate treptat din blocaj sistemul bancar al Moldovei, consideră expertul economic al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Veaceslav Ioniţă.

Veaceslav Ionita

Veaceslav Ioniță. Foto: bani.md

Veaceslav Ioniță a menţionat în studiul său că, „după o scădere continuă timp de doi ani și jumătate, volumul creditelor acordate economiei naționale a înregistrat o creștere de 792 mil. lei în trimestrul doi față de trimestrul unu”.

„Creşterea împrumuturilor este determinată, în primul rând, de extinderea consumului și a creditării ipotecare, care au contribuit cu 53% în totalul de creştere a portofoliului de credite. Adică populaţia devine un motor al creşterii împrumuturilor din sistemul bancar”, susţine expertul.

El a menţionat că la polul opus se află comerțul și industria alimentară, care continuă să-și diminueze volumul împrumuturilor contractate deja al cincilea an consecutiv, iar în ultimul trimestru portofoliul acestor domenii s-a redus cu 452 mil. lei sau 84% din totalul portofoliului negativ.

„Trebuie să remarcăm faptul că, în pofida creşterii, volumul total de credite rămâne a fi cu 14,1 mlrd. lei mai mic față de volumul record din 2014”, a spus expertul, menţionând că „reducerea creditelor comerciale este o reacție a industriei comerțului la criza economică”.

„Comercianții au acționat întocmai cum este scris în manualele de management: și-au redus dependența de creditele bancare prin creditarea de la furnizori, optimizarea stocurilor și convingerea populației să se crediteze în locul lor”, a spus Ioniţă.

Potrivit lui, același lucru s-a întâmplat și la companiile de construcții. Ele și-au redus portofoliul de credite cu 912 mil. lei, în schimb populația și-a majorat volumul împrumuturilor pentru imobile cu 861 mil. lei.

„Băncile preferă să crediteze mai degrabă populația decât agenții economici. Aceasta se explică prin faptul că cetățenii, comparativ cu firmele, sunt buni de plată. Creditele neperformante la cetățeni sunt doar 3-3,5% comparativ cu media pe sistemul bancar de 15-16% sau chiar pe anumite ramuri de 30-40%”, a remarcat expertul.

În opinia sa, indicatorul care trebuie să atragă cel mai mult atenția sunt creditele contractate de persoanele fizice pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri mici. Aceste credite s-au redus mai mult de două ori, de la 1,7 mlrd. lei la 860 mil. lei.

„Dacă în 2014, 3 din 10 lei împrumutați de populație erau pentru investiții în afacere, în prezent doar 1 din 10 lei este direcționat în afaceri. Economia însă își revine lent prin accelerarea consumului populației”, a conchis expertul.

Infotag

Reclame


Categorii:Economie

Etichete:, ,

2 răspunsuri

  1. Totusi , se observa clar si cu ochiul liber ca de cind la guvernare se afla echipa lui Filip , Republica Moldova inregistreaza doar cresteri , in mai multe domenii , mai ales in domeniul economic , care a inregistrat o crestere de 4%!

    Apreciază

  2. Da voi ziceati ca Cioclea nu va fi un guvernator bun la BNM. Iaca a reusit omul

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.