Trump se teme să îl aibă adversar pe acest politician în scrutinul prezidențial din 2020

Preşedintele SUA, Donald Trump, se teme cel mai mult să îl aibă adversar pe fostul vicepreşedinte Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din anul 2020, afirmă consilierii actualului lider de la Casa Albă, citaţi de site-ul Axios.com.

Donald Trump

Donald Trump. Foto: Guliver/GettyImages

Consilierii preşedintelui declară că Joseph Biden este politicianul democrat de care Donald Trump se teme cel mai mult în perspectiva scrutinului programat în anul 2020. În plus, Trump este preocupat să nu piardă alegerile în statul Pennsylvania.

„Calculele electorale ale lui Donald Trump se axează, pe de o parte, pe cât de slabi sunt percepuţi potenţialii candidaţi ai Partidului Democrat, inclusiv Bernie Sanders ori Elizabeth Warren, iar, pe de altă parte, pe adversarul care ar putea deveni atractiv pentru baza sa electorală, formată în principal din angajaţi de rasă albă”, explică site-ul Axios.com.

Potrivit consilierilor lui Donald Trump, fostul vicepreşedinte Joseph Biden este un politician care conferă autenticitate, este confortabil în persoana sa, se descurcă bine în campania electorală, rezistă criticilor dure şi ripostează.

Joseph Biden, în vârstă de 75 de ani, a evocat posibilitatea de a candida în scrutinul pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la funcţia de preşedinte, dar decizia privind candidatura va fi luată ţinând cont de raţiunile familiale.

Apropiaţii lui Joe Biden îl consideră un potenţial candidat care este puternic pentru că nu are nimic de pierdut.

Donald Trump a afirmat recent, pentru CBS, că nu se teme să îl aibă contracandidat pe fostul vicepreşedinte din timpul Administraţiei Barack Obama. „Visez să îl am pe Biden. Este un vis. Mi-ar plăcea să fie Biden” contracandidat, a afirmat Trump.

Donald Trump, în vârstă de 72 de ani, a semnalat în mai multe rânduri că vrea să candideze pentru un nou mandat, depunând o scrisoare de intenţie la Comisia Electorală federală pe 20 ianuarie 2017, ziua în care a fost învestit în funcţie. Preşedintele SUA evocă frecvent în discursuri şi interviuri victoria sa în scrutinul prezidenţial din 2016. În februarie, Donald Trump a numit-o pe Hillary Clinton „ratată”, după ce fosta candidată democrată a contestat legitimitatea scrutinului prezidenţial din 2016 şi a declarat că actualul lider de la Casa Albă „a făcut de ruşine Preşedinţia” SUA. Anterior, Donald Trump exprima speranţa că Hillary Clinton va candida şi în anul 2020, pentru a o învinge din nou.

Donald Trump a afirmat recent că intenţionează să candideze pentru un nou mandat pentru că „toată lumea vrea” acest lucru şi pentru că niciun adversar democrat nu îl poate învinge. Întrebat, în cadrul unui interviu dacă intenţionează să candideze din nou pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite în anul 2020, Donald Trump a răspuns, potrivit publicaţiei Mail on Sunday: „Ei bine, intenţionez absolut acest lucru. Se pare că toată lumea vrea ca eu să fac acest lucru”. Trump crede că niciun politician din Partidul Democrat nu îl poate învinge: „Nu văd pe nimeni” care poată face asta. „Îi ştiu pe toţi şi nu văd pe nimeni”.

În martie, Joseph Biden a semnalat că ar putea candida în viitorul scrutinul prezidenţial din SUA şi l-a criticat dur pe Donald Trump. Prezent la un eveniment pe tema măsurilor de contracarare a actelor de hărţuire sexuală desfăşurat la Universitatea din Miami, fostul vicepreşedinte a făcut referire la declaraţii atribuite lui Donald Trump dezvăluite într-o înregistrare audio în campania electorală din 2016. „Un tip care a reuşit să ajungă liderul nostru naţional a spus: «Pot pipăi orice femeie şi îi place»”. Am fost întrebat dacă aş participa la o dezbatere cu acest domn şi am spus «nu». Dar, dacă am fi în liceu, l-aş duce în spatele sălii de sport şi i-aş aplica o bătaie zdravănă”, a spus Biden.

Donald Trump a avut o replică dură. „Nebunul Joe Biden încearcă să se comporte ca un tip dur. De fapt, este slab, atât mental, cât şi fizic, şi totuşi mă ameninţă pe mine, a doua oară, cu o agresiune fizică. El nu mă cunoaşte, dar s-ar prăbuşi repede şi puternic, plângând. Nu mai ameninţa oamenii, Joe!”, a atras atenţia Donald Trump prin Twitter.

monitorulapararii.ro

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.