Parlamentul Republicii Moldova adoptă legi nu pentru a face comodă viața opoziției, de multe ori reformele care sunt asumate sunt curajoase, posibil dureroase pentru un anumit cerc, dar foarte necesare pentru societate în ansamblu.

Sergiu Sirbu

Sergiu Sârbu. Foto: elldor.info

Declarația a fost făcută de vicepreședintele Partidului Democrat, deputatul Sergiu Sîrbu, cu referire la pachetul de legi privind reforma fiscală care a fost pe larg discutat și criticat atât în țară, cât și peste hotare, transmite IPN.

Pachetul de legi privind reforma fiscală nu este nici primul și nici ultimul care este criticat, consideră parlamentarul. Potrivit lui, proiectele legilor au fost de mult timp gândite și nu au apărut din senin. De asemenea, parlamentarul spune că reforma fiscală a fost facilitată de creșterea economiei din ultimii doi ani. „Sunt niște măsuri pentru oameni, pentru economie și ele, evident, nu au cum să placă oponenților noștri”, a spus Sergiu Sîrbu în cadrul emisiunii „Adevărul live”.

Parlamentarul spune că legea care permite legalizarea bunurilor contra unui impozit de 3%, care a stârnit cele mai multe critici, a fost semnată de un expert internațional în domeniul spălării banilor. Totodată, deputatul spune că în luna septembrie urmează să fie făcută o expertiză internațională la nivel instituțional. „Sperăm să demonstrăm că temerile sunt neîntemeiate”, a adăugat democratul.

De asemenea, Sergiu Sîrbu spune că pachetul de legi nu contravine angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova. Referitor la reacția partenerilor externi ai țării, parlamentarul spune că aceasta a fost exprimată fără a fi studiat pachetul de legi.

Reclame