Autorităţile publice locale vor primi consultaţii juridice pe diferite probleme în cadrul proiectului „Asistenţa juridică pentru aleşii locali”. Ei vor fi ajutaţi să întocmească proiecte de decizii, hotărâri şi vor învăţa să argumenteze legalitatea acestora. Serviciul este activ de două luni de zile, iar astăzi a fost prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă.

Asistenta_proiecte_consultanta

Foto: bte-finantare.ro

Aleșii locali vor primi suport juridic și în cazurile când vor fi supuși presiunii și abuzului. Inițiatorii proiectului își propun să crească cultura juridică a funcționarilor publici și a aleșilor locali ca aceștia să acționeze în conformitate cu legea. Echipa este compusă din trei juriști care răspund la întrebările recepționate prin telefon, fax sau poștă electronică. Necesitatea unui astfel de serviciu pornește de la lipsa acută de specialiști în domeniul juridic la nivel local.

„Știm cu toții că în statele de personal a majorității covârșitoare a autorităților locale lipsesc juriști și autoritățile locale deseori sunt prinse într-o anumită capcană. Pe de-o parte există un cadru legal destul de dezvoltat pe care trebuie să-l respecte, pe de altă parte, primarii, în mare parte, nu sunt juriști, dar aplicarea legilor necesită niște cunoștințe speciale”, a declarat directorul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui.

În cele două luni de zile de când este activ acest serviciu, au fost recepționate deja 50 de solicitări de asistență juridică. Majoritatea provin din localitățile rurale, unde nu există juriști, a menționat expertul Viorel Pârvan.

„Avem deja solicitări, care au venit din 21 de raioane, inclusiv din municipiul Chișinău. Cele mai multe solicitări au venit din raionul Strășeni, Ștefan Vodă, Hâncești. Dacă să vorbim de localități, 34 de localități s-au adresat pentru a beneficia de asistență juridică. Unele localități au venit cu o solicitare, cu două, dar avem și localități care au venit cu trei și chiar cu patru solicitări, din Sărata Galbenă, Colonița, Palanca, Ialoveni”, a declarat Viorel Pârvan.

Serviciul de asistenta juridică va fi implementat de „IDIS Viitorul” în colaborare cu CALM și Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

trm.md

Reclame