Preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase, a trimis o scrisoare deschisă primarilor din R. Moldova în care îi îndeamnă „să se alăture opoziţiei şi să salveze Moldova”.

Troica_Dodon_Nastase_Usatii

Igor Dodon, Andrei Năstase și Renato Usatîi. Foto: fb.com/dodon.igor

Potrivit Infotag, în document se menţionează că „Moldova traversează timpuri istorice tulburi, când oamenii simpli nu mai pot suporta condițiile inumane de trai, iar guvernarea nu este capabilă să asigure o viață decentă cetățenilor săi, iar poate cel mai grav e că de aici pleacă tinerii, altfel spus forța de muncă activă, lăsându-și copiii în grija bunicilor pensionari”.

„De sute de ori am mers în localitățile țării noastre, am vorbit cu oamenii și cunosc situația din prima sursă. Pâinea de primar în Republica Moldova e o pâine amară, departe de pompozitatea colacilor albi confiscați de regimul cleptocratic”, spune Năstase.

Potrivit lui, „guvernarea presează, persecută, șantajează şi impune primarii să facă anumite lucruri, cum ar fi semnarea unor petiții adresate UE prin care acuză forțele antioligarhice de sistarea finanțării macrofinanciare a Moldovei”.

„Dar în Uniunea Europeană cei care decid asupra acordării a sute de milioane de euro țărilor subdezvoltate sunt oameni competenți și integri! Acolo deciziile nu se iau judecând după faptele și spusele opoziției, ci analizând minuțios absolut toate activitățile guvernării! Iar guvernarea noastră ce a realizat din cele promise partenerilor de dezvoltare și oamenilor țării? Mai nimic! Nu a schimbat sistemul electoral mixt, așa cum i-a cerut Comisia de la Veneția, nu a investigat furtul miliardului și nu i-a pedepsit pe cei vinovați, dimpotrivă – a adoptat legi prin care poporul va trebuie să întoarcă îndoit suma dispărută din bănci, nu a făcut reforme în sistemul judiciar, nu a validat alegerile pentru primăria Chișinău, recunoscute de absolut toți observatorii naționali și internaționali. De lucrurile acestea a ținut cont UE atunci când a decis să nu mai dea bani regimului hibrid”, susţine Năstase.

El a subliniat că „regimul ține primarii sub lupă pentru că vrea să controleze totul la nivel local”.

„Dar să nu uitați niciodată că omul ales de popor are o mare prioritate față de omul desemnat de vreun funcționar efemer. Dvs. sunteți aleși de popor și îi reprezentați! Iar voința oamenilor, în mare parte, e una: să se regăsească într-o țară normală, să aibă locuri de muncă, salarii și pensii suficiente pentru un trai decent. Vă îndemn și pe Dvs. să vă consolidați prin suportul mediilor intelectuale și de afaceri din comunitatea Dvs. pentru a ne salva Moldova. Uniți-vă cu pedagogii, medicii, funcționarii din localitate, cu oamenii reveniți din Diasporă și haideți să spunem NU dezmățului și dictaturii! Fiți alături de oamenii care v-au ales! Fiți alături de cei care nu mai suportă sărăcia, mizeria și minciuna! Și veniți împreună cu ei la marele protest din 26 august! Este o ocazie unică să vă eliberați de șantaj, presiune și starea de ostatici”, a declarat politicianul de opoziţie.

Reclame