Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, crede în Republica Moldova, ţară care nu se mai teme să-şi apere interesul şi cetăţenii, iar pe cei care încearcă să o umilească – să-i taxeze. „Eu cred în oameni, pentru că în cei 27 de ani Republica Moldova a învățat multe, iar cel mai important ce a învățat este că nu există nicio țară fără oameni, care sunt temelia statului și numai oamenii decid cum vor să trăiască”, a declarat șeful legislativului în cadrul ceremoniei festive organizate cu ocazia sărbătoririi „Ziua Independenței Republicii Moldova” la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, transmite IPN.

Andrian Candu

Andrian Candu. Foto: parlament.md

„În această dimineață am simțit o dată în plus că toate dilemele legate de viitorul Moldovei sunt false. Florile lăsate astăzi de oamenii care cred în ţara lor şi în viitor la „Maica îndurerată”, la „Ștefan cel Mare şi Sfânt” sau de cei care participă astăzi la evenimentele organizate în toată ţara sunt mai relevante decât toate sondajele şi declarațiile politice. Ei au venit să spună din inimă: La mulți ani, Moldova! Bucuria de a trăi într-o țară independentă nu se măsoară în Piața Marii Adunări Naționale şi nici măcar în această sală. Este bucuria noastră, a tuturor locuitorilor Republicii Moldova, trăită în liniște și pace, așa cum ne place să trăim. Este sărbătoarea de care merităm să ne bucurăm din plin oriunde am fi”, a menționat Andrian Candu.

Potrivit lui, sutele de experimente din toți anii de independență i-au făcut pe cetățeni să fie dezgustați de promisiuni și obosiți de așteptări, să devină sceptici și critici, să le fie frică de reforme și stabilitate. Schimbarea ține de fiecare dintre noi, iar totul se face prin muncă, dedicație și toleranță.

Astăzi, Republica Moldova marchează 27 de ani de la proclamarea independenței țării.

Reclame