Pentru ca să îndepărteze unele persoane de pe teritoriul său, este suficient ca statul să aibă motive să considere că aceste persoane prezintă anumite riscuri. Aceste persoane pot nici să nu fi comis vreo infracțiune sau încălcare de lege. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV de către juristul Vitali Catană, transmite IPN.

sis

Foto: sputnik.md

„Motivele sunt unele care excedează cadrul care privește drepturile omului, cadrul a ceea ce numim dreptul comun, fie dreptul penal sau contravențional. Este un domeniu în care statului i se oferă dreptul de a depărta de pe teritoriul său persoane doar având la dispoziții niște indicii care îndreptățesc suspiciunile prin implicarea acestor persoane în activități care prezintă risc. Persoanele respective nici măcar nu trebuie să fi comis o infracțiune sau o contravenție sau o încălcare de lege. Este suficient ca statul să aibă motive să considere că prezintă riscuri”, a declarat Vitali Catană.

Potrivit lui, terorismul nu înseamnă doar actul propriu-zis, dar înseamnă o rețea întreagă, un mecanism întreg în care există partea care se ocupă de asigurarea cu resurse, alții se ocupă cu logistica, pregătirea și abia după aceste câteva etape, intervine momentul final – persoana care realizează actul terorist. În acest lanț sunt și cei care nu cad sub incidența legii penale și atunci statele au considerat că trebuie să dispună de mecanisme prin care, chiar dacă nu pot trage la răspundere penală sau contravențională, să se poată apăra de asemenea activități prin mijloace prin care nu s-ar încălca drepturile omului în mod grav. „Ceea ce a aplicat SIS-ul în cazul acestor șapte persoane anume despre această instituție vorbim”, a adăugat juristul.

Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf, susține că autoritatea care ia decizii despre îndepărtarea unei persoane de pe teritoriul Republicii Moldova, conform procedurii autentice, este Biroul de Migrație și Azil. Însă, ofițerul Biroului ia această decizie în baza unei informații colectate fie de însuși ofițerul, de instituția pe care o reprezintă sau de Serviciul de Informații și Securitate. „În ambele cazuri, decizia aceasta se comunică și în 24 de ore se execută. Acum, sigur că dreptul străinului în raport cu această decizie este de a o contesta, însă această contestare nu are caracter de suspendare a deciziei”, a explicat Sergiu Ostaf.

Șapte cetățeni străini, printre care șase directori și profesori ai Liceului „Orizont”, au fost declarați joi, săptămâna trecută, indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Reclame