În primele șase luni ale anului, instanțele de prim nivel au pronunțat sentințe în 12 dosare penale intentate în privința persoanelor juridice. Dintre acestea, doar într-un singur caz a fost încetat procesul.

Judecata_judecator_justitie

Foto: glsa.ro

Datele au fost publicate de către Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, potrivit BizLaw.md

Cele mai multe dosare examinate au fost pentru infracțiuni economice, urmate de categoria ”alte infracțiuni”. În acest sens, în procesul de tragere la răspundere penală a persoanelor juridice, au fost aplicate 9 și, respectiv, 3 amenzi. Suma totală a amenzilor stabilite de judecători este de 634.954.500 lei. De asemenea, în 11 cazuri s-a aplicat privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, ia 6 companii au fost lichidate.

Totodată, în procesul de condamnare a persoanelor juridice, magistrații au aplicat cinci amenzi în sumă totală de 944.500 de lei. Toate au fost aplicate pentru infracțiuni economice.

Agenția mai spune că la începutul anului erau 41 de dosare penale în privința persoanelor juridice neîncetate, iar după șase luni, numărul acestora a ajuns la 51.

Reclame