Administratorul unei firme va fi judecat pentru abuz de serviciu

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea spre examinare în judecată a unei cauze penale pornită de către ofițerii CNA, pentru abuz în serviciu comis de către factorii de decizie ce administrează o companie.

Judecata_judecator_justitie

Foto: glsa.ro

Conform materialelor cauzei, Direcţia Educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău, a efectuat o licitaţie publică privind achiziţionarea utilajului tehnologic pentru dotarea cantinei unui liceu din capitală. În baza deciziei grupului de lucru, câștigători au fost desemnați 2 agenți economici, DETS încheind cu aceștia contracte de achiziţie a utilajului tehnologic, prin care în schimbul sumei de aproximativ 500 mii de lei, antreprenorii se obligau să livreze utilajul pentru cantina liceului.

În acest sens, administratorul unuia din agenții economici contractați, în scopul obținerii unor beneficii materiale pentru sine, a organizat procurarea utilajului contractat, livrând o parte din bunuri fără certificate de conformitate, și prezentând semne de uzură, acestea dovedindu-se a fi anterior exploatate, apoi reutilate sau reparate în condiții artizanale.

Prin acțiunile sale abuzive de livrare a bunurilor uzate, suma totală acestora fiind de 57 mii de lei, antreprenorul a prejudiciat considerabil Direcția Educație Tineret și Sport. În vederea reparării prejudiciului cauzat, DETS a înaintat o acţiune civilă în instanța de judecată.

De menționat că învinuitul și-a recunoscut pe deplin vinovăția. Dacă instanța de judecată va decide astfel, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.