Un grup de deputați ai Partidului Democrat a depus vineri, 21 septembrie, o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în vederea exercitării atribuțiilor constituționale de numire a candidaților la funcția de miniștri propuși de prim-ministru, dat fiind refuzul repetat al șefului statului de a numi noii miniștri.

Curtea Constitutionala

Foto: jurnal.md

Contactat de IPN, deputatul Sergiu Sârbu a declarat că a fost solicitată examinarea de urgență a sesizării. Parlamentarul estimează că, deja săptămâna viitoare, am putea avea un președinte interimar care va semna decretele de numire în funcție a celor doi miniștri propuși – Silvia Radu, la Sănătate și Nicolae Ciubuc, la Agricultură.

Anterior, Curtea Constituțională a mai pronunțat hotărâri care justifică instituirea interimatului pentru semnarea decretelor de numire în funcție a unor membri ai Guvernului. De asemenea, președintele Parlamentului a mai exercitat interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretul privind promulgarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Audiovizualului, acțiune pe care șeful statului, Igor Dodon, a refuzat să o facă, deși era obligat după ce Parlamentul a reconfirmat votul asupra proiectului.

Reclame