Manevre navale comune româno-ucrainene în Marea Neagră

O navă a Forţelor Navale române a efectuat joi, în Marea Neagră, exerciţii comune cu ambarcaţiuni de patrulare ale Ucrainei, se arată într-un comunicat oficial.

Nava_Marea Neagra

Foto: mediafax.ro

„Corveta «Contraamiral Horia Macellariu» va desfăşura joi o serie de exerciţii pe mare, în comun cu două vedete rapide de patrulare ale Ucrainei, în raioane maritime din proximitatea gurilor Dunării şi a Insulei Şerpilor”, anunţă Forţele Navale române.

Activităţile au obiectivul facilitării interoperabilităţii la nivel tactic şi dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre Forţele Navale Române şi Forţele Navale ale Ucrainei. Manevrele navale se desfăşoară în cadrul planului de activităţi internaţionale al Ministerului Apărării Naţionale al României.

„După degradarea situaţiei de securitate din bazinul Mării Negre din anul 2014, prin anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă şi destabilizarea din estul Ucrainei, activităţile de instruire comune ale militarilor din statele NATO şi din Ucraina s-au diversificat, atât în spaţiul terestru, cât şi în mediul maritim şi cel aerian, pentru a asigura o prezenţă militară constantă în vederea asigurării păcii, securităţii şi stabilităţii pe flancul estic al Alianţei”, precizează Forţele Navale române.

monitorulapararii.ro

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.