Un lan neîngrijit, acoperit cu fire asemănătoare cânepei, a fost descoperit de către polițiștii de frontieră în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Volentiri. Incidentul a fost semnalat la sfârșitul săptămânii trecute.

Canepa

Foto: border.gov.md

În timp ce își desfășurau activitatea de frontieră, patrula SPF Volentiri a observat pe o fâșie de teren, neprelucrată, parcele de plantație asemănătoare cu cânepa. La inspectarea locului s-a remarcat prezența plantelor ierboase, ce atingeau o înălțime de până la 150 cm.

Din cercetările preliminare s-a constatat că terenul era neîngrijit și se întindea pe o suprafață de aproximativ 3,5 ari, iar persoana care ar fi posesoare a terenurilor arabile din regiune este un locuitor al satului Volentiri.

Identificat și supus audierii, bărbatul a comunicat polițiștilor de frontieră conform actelor oficiale ce le deține, doar o parte din fâșia de pământ ar fi al lui, restul terenului nu are stăpân. El a menționat că atunci când prelucrează pământul cu tehnica și utilajele de tracțiune pe care le posedă, acea porțiune rămâne neatinsă, neacordându-i importanță.

Inițial s-a dispus documentarea cazului până la elucidarea tuturor circumstanțelor. În baza rezultatelor de laborator se va recurge la nimicirea plantelor prin tăiere. Mai mult decât atât, bărbatul s-a oferit să participe la distrugerea plantației cu ajutorul tractorului personal, în prezența inspectorilor Poliției de Frontieră, dacă va fi cazul.

canepa_plante

Foto: border.gov.md

Reclame