Dodon: „S-ar fi spus că Președintele țării face jocul democraților”

Președintele Igor Dodon consideră că graba cu care au fost numiți cei doi miniştri în Guvernul Filip reprezintă o provocare în adresa șefului statului şi a „formaţiunii pro-prezidenţiale” – PSRM. „Este straniu să schimbi miniştrii pe care tot tu i-ai numit atunci când până la alegeri au rămas doar câteva luni”, se arată nedumerit Dodon într-o însemnare pe Facebook.

Igor Dodon

Igor Dodon. Foto: epa.eu

„Dacă aceste candidaturi ar fi fost aprobate, s-ar fi spus că Preşedintele ţării face jocul democraţilor. Dacă, acum, noi am fi scos lumea în stradă şi am fi comis o greşeală, oponenţii noştri ar fi folosit-o împotriva noastră. Ei ar putea găsi un motiv, doar se pricep bine la asta, pentru a interzice participarea Partidului Socialiştilor în alegeri şi atunci noi rămânem absolut fără şanse de a învinge guvernarea pro-europeană. S-a contat pe faptul că noi vom fi mult mai emotivi. Dar noi am demonstrat încă odată că nu ne lăsăm pradă momelelor Partidului Democrat şi nu cedăm presiunilor şi şantajului”, a scris Dodon.

Amintim că marți, 25 septembrie, noul ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc și cel al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu, au depus jurământul de învestire. Decretele de numire a celor doi au fost semnate de șeful Legislativului Andrian Candu, care a exercitat temporar interimatul funcției de președinte al țării.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.