Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare (INP), au desfășurat vineri un complex de măsuri cu privire la prevenirea încălcărilor regulilor circulației rutieră, promovarea comportamentului corect în traficul rutier, combaterii corupţiei, precum și în vederea asigurării disciplinei de serviciu în rândurile angajaților MAI. În urma operaţiunii, au fost întocmite 741 procese-verbale, cu aplicarea amenzilor în sumă de 458 340 de lei și 1811 puncte de penalizare.

Politia_patrulare_accidente

Foto: fb.com / Inspectoratul Național de Patrulare al IGP

Ofițerul de presă al SPIA, Natalia Șeremet, a menţionat că operaţiunea s-a desfăşurat pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar în vizorul angajaților SPIA și INP au nimerit: cinci funcționari publici cu statut special, doi foști polițiști, trei angajați ai Serviciului Vamal, un fost angajat al Brigăzii Fulger, un executor judecătoresc, un angajat al unei Agenții de pază, un consilier local.

În privinţa șoferilor care au încălcat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere au fost întocmite 741 procese-verbale, cu aplicarea amenzilor în sumă de 458340 de lei și 1811 puncte de penalizare. Cele mai frecvente încălcări documentate au fost: depășirea limitei de viteză, încălcarea regulilor de exploatare a autovehiculului, starea de ebrietate la volan și lipsa permisului de conducere.

Totodată, pentru corupere activă au fost documentați trei conducători auto, dintre care un cetățean italian, care a propus inspectorilor de patrulare mijloace bănești pentru a nu i se întocmi proces verbal pentru depășirea limitei de viteză.

Operațiunea a avut drept scop diminuarea numărului accidentelor rutiere, sensibilizarea opiniei publice asupra riscurilor producerii accidentelor rutiere, sporirea eficienței activității de prevenire a încălcărilor Regulamentului circulației rutiere.

Reclame