Discuţie crucială pentru România, în Parlamentul European. Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne se reuneşte astăzi în şedinţă extraordinară, pentru a analiza situaţia din România, notează digi24.ro.

Casa Poporului_Bucuresti

Foto: wikipedia.org

Această reuniune vine înainte de audierea Vioricăi Dăncilă la Strasbourg, pe tema statului de drept şi a protestelor din 10 august. La întâlnirea de la comisie va participa Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, care urmăreşte evoluţia României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Subiectele centrale vor fi raportul pe MCV şi opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea legilor justiţiei. Rezoluţia privind statul de drept în România este aşteptată pentru începutul lunii noiembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea şi el un discurs în Parlamentul European în luna octombrie, iar premierul României a avut săptămâna trecută mai multe discuţii la Bruxelles, cu liderii familiilor europene.

Reclame