Relațiile moldo-ruse se dezvoltă, însă acestea sunt îngreunate de situația politică internă din Republica Moldova, în condițiile în care de la Chișinău sunt emise declarații contradictorii. Despre aceasta a vorbit purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, într-o videoconferință, transmite IPN.

Maria Zaharova

Maria Zaharova

„Noi urmărim toate procesele, le analizăm și încercăm, în pofida acelor procese politice interne, pe alocuri contradictorii, și a celor declarații contradictorii pe care le fac nu doar politicienii, pentru că politicienii de asta și sunt politicieni, dar deja și demnitarii, reprezentanți ai diferitor ramuri de stat, în pofida acestora, încercăm să dezvoltăm relații bilaterale complexe cu acest stat. Deși acest lucru nu este unul simplu, ținându-se cont de declarațiile diametral opuse care sosesc cu frecvență de la Chișinău”, a menționat Maria Zaharova.

Potrivit Mariei Zaharova, nu există o problemă în dezvoltarea unui parteneriat moldo-rus concomitent cu dezvoltarea relațiilor cu uniuni – fie ele europene sau din fostul spațiu CSI, organizații mondiale sau alte state. Însă, cu siguranță faptul care nu generează dinamism în relațiile bilaterale moldo-ruse, în opinia sa, este poziția neconstructivă a structurilor europene care pun în raport cu Republica Moldova întrebarea „sau cu noi sau cu altcineva”.

Întrebată despre inițiativa de a introduce vectorul european în Constituția Republicii Moldova și cum acest fapt ar putea influența relațiile moldo-ruse, Maria Zaharova a declarat că din partea Federației Ruse nu există divergențe și orice stat din lume poate să dezvolte relații cu Rusia, dar și cu alte uniuni sau organizații internaționale. Potrivit oficialei, relațiile moldo-ruse nu au de ce să influențeze orientarea geopolitică a Republicii Moldova.

Aceasta a mai spus că Federația Rusă este un partener firesc pentru Republica Moldova datorită poziționării geografice, a familiilor comune, a spațiului cultural comun etc. „De ce nu am fi parteneri unul pentru celălalt și, concomitent, să dezvoltăm relații cu alte uniuni integraționiste”, a întrebat retoric purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe.

Reclame