Elevii care își fac studiile în școli profesionale, colegii sau centre de excelență din R. Moldova pot depune dosarele pentru a obține o bursă în valoare de până la 12 mii de lei. În cadrul unui proiect lansat de Centrul de Informații Universitare, 80 de tineri vor putea beneficia de o bursă.

mdl

Foto: Dan Guțu / ipn.md

Acestea vor fi acordate pentru un singur an de studii și vor acoperi cheltuielile pentru hrană, cazare și alte necesități ale beneficiarilor. Proiectul are drept scop susținerea tinerilor din medii social vulnerabile în vederea facilitării accesului acestora la educație în instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară, precum și a celor motivați să-și continue studiile.

Solicitanții de burse trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care: să fie înmatriculați în primul an de studii în școli profesionale, colegii sau centre de excelență, începând cu septembrie 2018, nota medie de la concursul de admitere să nu fie mai mică de 7,50 și să demonstreze participarea în activități academice și extracurriculare. Vor fi eligibili tineri ce provin din familii cu venituri modeste, familii monoparentale sau familii cu 3 și mai mulți copii, tineri orfani și rămași fără îngrijirea părinților, tineri cu dizabilități.

Data limită de prezentare a dosarelor este 26 octombrie curent.

Moldpres

Reclame