Cetățean turc, cercetat penal în R. Moldova

Un cetățean al Turciei este cercetat penal de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Est pentru prezentarea documentelor falsificate la autorizarea trecerii frontierei de stat. Potrivit datelor înregistrate, conducătorii auto care apelează la acest tip de ilegalitate transfrontalieră este în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.

Politia de Frontiera_acte_control

Foto: border.gov.md

La linia de control pe sensul de intrare în țară s-a apropiat un camion de model Mercedes Benz, condus de către un cetățean turc ce efectua o cursă lungă pentru o companie străină. Bărbatul în vârstă de 51 ani a prezentat conform procedurii de control actele necesare printre care și două asigurări auto internaționale pentru camion și semiremorcă.

La verificarea documentelor cu ajutorul tehnicii din dotare au fost semnalate indici clari de falsificare asupra celor două Cărți Verzi eliberate de o companie de asigurări din Germania. Motiv pentru care conducătorul auto a fost supus audierei, în cadrul căreia a comunicat că nu cunoaște despre cele depistate. Întrucât, la inițierea cursei i-au fost oferite actele sus numite de către superiori, fără a bănui ceva nereguli.

Polițiștii de frontieră cercetează cazul sub toate aspectele legale. Persoanele implicate riscă o amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani. Conducătorul auto și-a continuat călătoria doar după ce a procurat din punctul de trecere actele necesare pentru traversarea frontierei.

Poliția de Frontieră notează că, în primele zece luni ale anului curent, s-au întocmit 74 de procese verbale privind depistarea cărților verzi falsificate și expedierea acestora pentru efectuarea expertizei judiciară, ceea ce indică o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului precedent – 64 Cărți Verzi ridicate.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.