Un pas în direcţia cea bună, dar sunt necesare măsuri suplimentare pentru a elimina problemele ce ţin de guvernare şi de aspectele bugetar-fiscale. Astfel a apreciat Fondul Monetar Internaţional (FMI) modificările operate joi de către Parlament în Legea privind declararea voluntară şi stimularea fiscală.

FMI

Foto: reuters.com

FMI dă asigurări că va menţine dialogul strâns cu autorităţile, pentru a acorda asistenţă în ceea ce priveşte măsurile de atenuare a riscurilor bugetar-fiscale, consolidare a administrării fiscale şi sporire a disciplinei fiscale.

Pe 8 noiembrie, Parlamentul a majorat taxa din suma mijloacelor băneşti declarate voluntar de la 3% la 6% și a exclus din lista beneficiarilor subiecţii declarării voluntare a bunurilor persoanele care au fost sau sunt funcționari publici, precum şi membrii familiei – soţul/soţia, copilul minor sau persoana aflată la întreţinerea subiectului declarării, dar şi concubinul sau concubina acestora.

Reclame